Legea talionului este principiul justiției retributive exprimat prin formula „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, care stabilea ca pedeapsa să fie egală cu gravitatea pagubei produse (Exod 21:23-25, Levitic 24:19-20 și Deuteronom 19:21). Această lege a fost necesară din cauza cruzimii generalizate și a abuzurilor de nedescris care se făceau în Antichitate. În plus, legea talionului interzicea ca o pagubă mică să fie pedepsită cu moartea sau cu o cruzime excesivă. Există două situații în care iudeii aplică această lege popoarelor vecine, ca pedeapsă pentru pagubele pe care aceste națiuni li le-au produs.

          Moabitele și madianitele i-au amăgit pe israeliți, determinându-i să comită păcatul curviei și al idolatriei. Dumnezeu i-a pedepsit pe iudei pentru aceste urâciuni. Douăzeci și patru de mii de persoane au murit în acea zi în Israel (Numeri 25:1-15). Având în vedere urgia pe care madianiții au adus-o peste popor, Dumnezeu le-a permis iudeilor să aplice legea talionului (Numeri 31:1-54). După ce au câștigat o bătălie împotriva madianiților, israeliții au omorât toți bărbații și copiii de parte bărbătească, împreună cu femeile care nu erau virgine. Femeile și bărbații adulți practicau închinarea la Baal (zeul furtunii și al fertilității) și Astarteea (zeița pământului și a dragostei) și erau implicați în orgii ritualice. Aceștia credeau că actele sexuale dintre adepți și prostituatele templelor stimulau zeii să trimită ploaie și să facă pământul roditor. La mesele lor festive se consumau cărnuri jertfite idolilor și se practicau acte de desfrâu în grup. Evreii le-au aplicat pedeapsa capitală tuturor celor care au practicat ritualuri în care i-au ademenit și pe ei. Pe băieți i-au omorât pentru a opri linia genealogică a madianiților, încercând să compenseze numărul de evrei morți care fuseseră loviți de urgia divină, din cauza curviei și idolatriei. Apoi, observăm că evreii nu i-au exterminat pe madianiți, deoarece îi regăsim luptând cu ei și mai târziu, pe vremea judecătorilor (Judecători 6-7).

Mai mult, amaleciții doreau să-i extermine în totalitate pe evrei, poporul ales pentru nașterea Mântuitorului. Caracterul lor perfid se observă și prin faptul că, la ieșirea din Egipt, i-au urmărit pe israeliți și i-au ucis cu lașitate pe cei mai slabi, bătrâni și neputincioși din popor, care au rămas la urmă (Deuteronom 25:17-19). Dumnezeu putea să-i nimicească în mai multe moduri, însă a ales să-l folosească pe Israel ca mijloc de exercitare a judecății Sale. Astfel, Dumnezeu i-a protejat nu doar pe evrei, ci pe întreaga omenire, care avea să beneficieze de pe urma nașterii Mântuitorului, în cadrul poporului evreu.